Colours time

 Se face tot mai târziu, când m-am decis să fac câteva aranjamente şi mi-am pus puţin în ordine ideile în cap era undeva pe la 11 şi ceva, deci au cam trecut orele în neştire în timp ce eram cuprinsă de posibilele combinaţii de stiluri, culori, textură şi broderii de pe Polyvore şi aşa încet am făcut paleta de culori pe care am să mă axez în perioada asta. 

         

   M-am consultat, pot spune şi cu declaraţiile marilor designeri, dar mai mult reiese din colecţiile lor proaspăt lansate, plus că din cauza numărului mare de cititoare iubitoare de modă care vor să fie în fiecare clipă la punct cu toată lumea cred că de prin decembrie roiau tot felul de articole prin Cosmopolitan, Marie Claire, Vogue, etc, fiind deja expuse listele cu inspiraţii pentru primăvara-vara lui 2013, culorile sezonului şi toate astea. Ce e puţin riscant dacă eşti adepta acestor tabloide este faptul că deşi totul pare deja stabilit nu ai de unde ştii că la o gala de premiere nu apare o gagică nou lansată pe piaţă cu picioare până-n gât într-o rochie crăpată pe lateral, verde smarald, părul lăsat lejer pe spate şi câteva bucle uşor filate, cu papuci vintage cu toc înalt sidefat. Doar de atât e nevoie să dea “lumea” peste cap şi să pice în acest fel toată teoria propusă pentru perioada respectivă cum că s-ar purta un stil cu inpiraţie army chic, cu topuri largi, în culori tari, cu ţepi, ţinte şi bocanci. În concluzie, tre să fii în continuă mişcare şi să prinzi esenţialul câtorva lucruri care prind la public şi care nu dau semne de învechire. Un exemplu ar putea fii geaca neagră de piele pe care o poţi purta şi pe blugi cu un meieu alb, dar şi peste o rochie vaporoasă ( în momentul în care am scris fraza asta mi-a venit în minte imaginea lui Sarah J. Parker)

 

Revenind, după o iarnă extrem de lungă în care tot peisajul era alb-negru,  zăpada era albă şi cerul, iar partea neagră o alcătuiau cam 80 % din persoane, nu vreau să exagerez, dar cam atât din toţi oamenii pe care-i vedeai pe orice stradă unde mergeai erau îmbrăcaţi în negru, cu nemuritoul palton de aceaşi culoare, lipsit de orice detaliu, o cusătură trasă acolo la întâmplare, cu nasturi mari şi o formă cilindrică, parcă mai răsufla puţin dacă era acompaniat de un cordon subţire într-o altă culoare, dar rar mai vedeai şi asta. De obicei în perioada rece a anului aveam tendinţa de comoditate, moleşeală şi cum mai şi purtăm culori închide (negru ăsta ne dă de cap), parcă suntem într-o transă unde vedem numai negru şi alb, ca şi filmele alea proaste din anii 80, unde suntem sominaţi de mimi, sau aşa ceva. Ceilalţi care au scăpat de negreală au duso pe un drum aiurea şi au dat se culori ţipătoare, la care dacă te uiţi câteva minute te zăpăceşti, sau cele şterse care parcă mai urât arată. Mai vedeai aşa câte-o pată scufundată prin mulţime. 

    Cam aşa am văzut eu iarna asta şi nici nu pot să spun ce dor îmi e de culorile alea puternice şi vioaie, care parcă-ţi dau chef de viaţă, parcă şi cele neon îmi lipsesc. Sunt faine, da toată vara sa făcut abuz de ele, că toată lumea le purta şi deja parcă eram toţi dintr-un joc cu extratereştii coloraţi. 

 

 

    Mai nou am observat că tot se menţine ideea de black and white, dar de data aceasta combinată şi anume jeansi în dungi, cu un top larg, negru cu diferite aplicaţii şi jeacă de piele. Totul merge foarte bine, dar se poate forţa puţin şi să se adauge şi puţină culoare, măcar la accesorii. 

• Ei bine, ce îmi place mie extrem de mult momentan, e toată paleta de culori, diferite degradee derivate de la culoarea piersicii (coapte), peachy, sună puţin ciudat pentru că nu are o denumire exactă, dar descrie aproximativ ceea ce este. Tot timpul se păstrează pastelurile şi pentru că anul trecut a fost cremul şi nuanţele nud, culoarea laptelui, acuma se mai înrozeşte treaba şi aşa iasă nuanţa asta caldă.

 

• Culoarea cerului senin, sau albastru deschis. Face tot parte din categoria pastelurilor şi de obicei se întâlneşte şi în combinaţii cu imprimeuri florale sau cu aplicaţii de dantelă, paiete, etc.

• Albastru. Mai bine spus combinaţiile între mai multe tonuri de albastru : marin, electric, regal. Chiar dacă ai o ţinută corespunzătoare unui dress code, de exemplu, nu trebuie să ai fiecare piesă în aceaşi nuanţă, că aşa parcă eşti o brioşă colorată, te poţi juca liniştită cu degradee şi chiar tonuri mai închise şi deschise. Un fel de tips aici, pe care chiar nu mă abţin să vi-l zic, fustele creion din piele, pe corp, reflectă cel mai bine mesajul de simplitate şi supremaţie pe care îl are albastrul roial şi dacă ai aşa ceva în garderobă îţi e mereu păzit spatele şi de multe ori o simplă fustă te poate scuti la nevoie de o ţinută tip office chic, o asortezi cu o cămasă albă, băgată în fustă şi cu nişte tocuri cui şi gata.

• Galben. Pot spune că e chiar subestimată şi uitată culoarea asta, fiind considerată de obicei ţipătoare, dar poţi fii extrem de classy  în ceva galben mai cu uşurinţă decât într-o little black dress. Chair dacă rişti puţin cu o culoare tare şi nu devii invizibilă cu o rochie banală şi ştearsă şansele de reuşită sunt considerabile şi plus că îţi dă starea aia de bine pe care sigur nu o să ţi-o dea un top maro închis.
  
  
• Roşu. Fără doar şi poate această culoare e nemuritoare, face pe oricine să fie mult mai “fierbinte” şi da, parcă chiar îţi pune sângele-n mişcare. E o gamî variantă de nuanţe şi aici, dar cel mai de succes ton pe care îl poţi aborda într-un outfit este roşul acela intens pe care-l avea şi Marilyn Monroe mereu pe buze. Cel mai bine surprinde colecţia Gucci exact această nuanţă vibrantă, cea din 2012.

 

• Vişiniu-maroon-burgundy. Pentru că pentru fiecare denumire există şi o anume nuanţă. Sunt culorile mele preferate şi chiar dacă fac parte din cele închise, sunt elegante şi reci dar în acelaş timp senzuale şi oferă pielii o lumină aparte atunci când sunt purtate. Cea mai ună alegere atunci când porţi o rochie de seara pot spune că este să ai una cu spatele jol şi crăpată până la genunchi într-o parte, vaporoasă şi prinsă-n mijloc cu o curea strălucitoare.

• Verde smarald. Probabil asta-i cea mai greu de nimerit culoare pentru că nu prea poţi face diferenţa dintre olive-turcoaz cu unul smarald fără să ai un şablon cu cele 2 nuanţe, dar diferenţa dintre ele este izbitoare. Nu pot spune că îmi place această culoare, că e prea crudă, nu ştiu, niciodată nu ma atras, decât foarte puţin, defapt cred că niciodată nu am purtat mai mult decât o piesă verde într-un outfit. Asta trebuie schimbat, noi mereu trebuie să încercăm să ne lărgim orizonturile, pentru că din momentul în care ne axăm pe aceleaşi culori, aceleaşi tonuri, deja totul e tras la indigou şi devine şters.

   Cu toate astea eu sper că am fost în ajutorul vostru şi chiar dacă aceste “reguli” sunt în continuă mişcare, asta nu înseamnă că voi tre să rămâneţi pe loc şi să aşteptaţi ca ceva anume să revină din nou la modă pentru că asta e puţin probabil, desigur dacă nu vorbim despre pantofii cu vârf ascuţin (hah, am o fixaţie cu ăştia, nu-i pot suporta), ceea ce trebuie să faci e să încerci să adaptezi stilului TĂU, câteva ceva din ce vezi că se poartă pentru că tu trebuie să fii inpiraţia altora şi nu alţii să-ţi ghideze cu ce să te îmbraci că nu eşti un menechin din vitrina unui magazin. Mereu trebuie să-ţi dezvolţi propriul mod de a te îmbrăca şi să fii sigură de gusturile tale, pentru că tu ştii ce te avanzagează, nu revistele sau altceva-altcineva.